La 5 noiembrie 1906, câteva sute de persoane au venit pentru a vedea cu ochii lor acel eveniment senzaţional, anormal. Pentru prima data in istoria Sorbonei, un curs urma sa fie ţinut de o femeie.

Acea femeie era Marie Sklodowska-Curie, iar anul acesta este anul ei.

Cursul de la Sorbona era consacrat progreselor înregistrate de fizica in domeniul electricităţii. Cu câteva luni înainte survenise moartea tragica a soţului ei, seful catedrei de fizica, create special pentru el. După moartea lui, Facultatea de Ştiinţe Exacte de la Sorbona caută pe cineva demn sa-i ia locul lui Pierre Curie. Daca decizia s-ar fi luat pe criterii de competenta si volum al activităţii ştiinţifice, şefia catedrei ar fi trebuit sa-i revină lui Marie. Pentru ca era, împreuna cu soţul sau, laureata a Premiului Nobel si una dintre cele mai mari femei de ştiinţa din Europa. Niciodată, nici o femeie nu fusese sef de catedra si nu susţinuse prelegeri la Sorbona. Ar fi însemnat sa se producă o schimbare majora. Aşadar, comisia, formata din patru eminenţi profesori, a decis ca şefia catedrei sa nu fie încredinţata nimănui, in schimb sarcinile sa-i revină Mariei. Primea, deci, munca, fara a avea pozitia si prestigiul oferite de statutul de sef de catedra.

Marie Sklodowska-Curie a preluat liniştita sarcinile, impacandu-se cu faptul ca nu avea o funcţie cu prestigiu. Era obişnuita cu modul in care erau tratate femeile care nu se incadrau in „rolul natural“. Aproape toata viata lucrase „cu soţul“, fara a avea un post propriu sau privilegii, ca o modesta, dar incredibil de harnica asistenta. Pentru ca era femeie.

La Sorbona au început sa fie primite femei in anul 1867, adică după 610 ani de la înfiinţare. Franţuzoaicelor le era foarte greu sa intre aici fie din cauza tradiţiilor asociate „menirii femeii“, fie din cauza ca nu aveau nivelul de educaţie corespunzător pentru a putea fi admise la studii. Abia in anul 1880 fusese adoptata in Franţa legea datorita căreia fetele puteau sa urmeze o şcoala medie. Chiar si aşa, programele de studiu ale fetelor si băieţilor erau mult diferite: băieţii invatau in liceu fizica, biologia, latina si greaca, a căror cunoaştere era ceruta la examenele de bacalaureat ce dădeau dreptul de a candida pentru un loc la o şcoala de studii superioare. In schimb, fetelor din proaspăt înfiinţatele scoli medii li se predau mai ales lecţii practice, unde erau pregătite pentru a şti cum se administrează o gospodărie. Au trecut 57 de ani pana când liceele de fete au adoptat aceeaşi programa de instruire ca si cele de băieţi.

In Polonia, Marie Sklodowska-Curie era mai bine pregătita pentru studii decât colegele ei din Franţa. Dar in tara sa natala nu putea sa studieze, deoarece aici femeile nu erau acceptate la nici o universitate. Prima studenta a pasit pragul Universitarii Jagiellone in 1894, la 530 de ani de la înfiinţare.

Aşadar, Sklodowska făcea parte din grupul de elita al studentelor străine, supuse diverselor presiuni. Opiniei publice ii era greu sa accepte ca o femeie poate fi si altceva decât soţie si mama. Studentele erau expuse bătăii de joc si vulgarităţilor. Era nevoie de o voinţa ieşita din comun pentru a rezista in aceasta lume a barbatilor.

Dar rezistau... In 1893, când Maria isi lua licenţa in ştiinţe exacte, era una dintre cele doua studente din toata universitatea care reuşiseră aceasta performanta. In 1894, când si-a luat licenţa in matematica, erau in total cinci. Când a început sa tina cursuri la Sorbona – era singura. 30 de ani mai târziu, la Sorbona erau deja sase femei ce ţineau cursuri, dintre care la ştiinţe exacte – doua. Si nu pentru ca nu existau femei cultivate si competente, ci pentru ca organele de conducere ale Sorbonei nu tolerau femeile.

Atunci când Marie Sklodowska-Curie a primit primul Nobel, s-a scris despre ea ca era „un colaborator dedicat al soţului sau“, ca „îl ajuta cu devotament“ si ca domnul Curie fusese atât de „galant sa imparta cu soţia onorurile pentru descoperirea sa“. Fiindcă ea nu avea cum sa aibă propriile realizări ştiinţifice. Pentru ca era femeie.

La patru ani de la prima prelegere a Mariei la Sorbona, moare un membru al Academiei Franceze de Ştiinţe. Locul lui trebuia ocupat de o persoana eminenta. In Franţa trăiau la momentul respectiv trei laureaţi a Premiului Nobel, dintre care doi erau deja academicieni. Candidatura Mariei, care in afara de Nobel mai era si membra a numeroase academii din străinătate (Suedia, Olanda, Cehia, Polonia, Rusia), era cumva de la sine înţeleasa. Daca n-ar fi fost femeie.

Contracandidatul ei este Eduard Branly, angajat al Institutului Catolic, descoperitorul coherorului, respectiv al aparatului care, „transformat“ de Marconi, a devenit receptorul radiocomunicaţiei fara fir (Marconi a primit Premiul Nobel pentru aceasta descoperire, lucru pe care naţionaliştii francezi nu l-au putut accepta niciodată).

In dezbaterea urmărita de întregul Paris, se invocau mai multe argumente. Primul, reluat in diverse formulări, este ca „in toata îndelungata tradiţie a Academiei“ membrii au fost barbati si acest lucru nu trebuie schimbat.

Cel de-al doilea argument era ca, prin alegerea unei femei, ar fi fost afectata ordinea sociala prin inversarea rolurilor naturale.

Si se mai scria ca, pentru o femeie, are destule premii, privilegii si un laborator excelent si – in sfârşit – ca este prea tânăra si mai poate aştepta.

Vestea sosita de la Stockholm privind acordarea celui de al doilea Premiu Nobel Mariei Sklodowska-Curie, o decizie fara precedent, este trecuta sub tăcere de presa franceza. Pentru ca, in acea perioada, era protagonista unuia dintre cele mai mari scandaluri morale. Aventura pe care o avea cu Paul Langevin este făcuta publica de soţia acestuia, care intrase in posesia scrisorilor dintre cei doi. Scrisorile sunt publicate.

In timp ce in Consiliul de Miniştri francez urma, se pare, sa se discute decretul care ar fi obligat-o sa paraseasca Franţa, de la Stockholm soseşte rugămintea ca, dat fiind scandalul in care este implicata, Maria Curie sa nu isi ridice Premiul Nobel pana când nu va fi complet absolvita de acuzaţii.

Marie Sklodowska-Curie este revoltata de rugămintea Academiei. Le scrie membrilor acesteia: „Premiul mi-a fost acordat pentru descoperirea poloniului si a radiului. Consider ca nu este nici o legătura intre activitatea mea ştiinţifica si viata mea privata (…) Nu sunt de acord din principiu cu opinia ca jignirile si defăimarea pot influenta aprecierea valorii activităţii ştiinţifice“.

Merge la Stockholm. Se desparte de Langevin. Se imbolnaveste. Apoi renaşte si se arunca in vârtejul activităţilor. Nu doar ştiinţifice. Împreuna cu fiica sa, Irene, activează in timpul primului război mondial in spatele frontului, făcând radiografii soldaţilor raniti, intr-un vehicul gândit de ea.

După cum afirma, in timp de război, pana si oamenii de ştiinţa trebuie sa se descurce. Si s-a descurcat... in orice situaţie. Pentru ca era femeie.