Busuiocul este originar din subcontinetul Indian. A fost adus în Europa de oştile lui Alexandru Macedon de la hinduşi, care îl considerau o plantă sacră. Termenul latinesc basilicum provine din limba greacă, basileus însemnând „rege”. Despre această plantă se spune că a crescut pe locul unde Împăraţii Constantin şi Elena au descoperit Sfânta Cruce.

Exista mai multe specii de busuioc, cele mai cunoscute fiind: "busuiocul dulce", cultivat in sud-estul Europei, in Egipt, Indonezia, Maroc si SUA, busuiocul"gratissimum" cultivat in estul Indiei si in vestul Africii, "tulsi" cultivat in Malaesia si "americanum"care, in ciuda numelui, este cultivat in Asia si Africa.

Aceasta "iarba regala" are numeroase soiuri: in afara de cel mai cunoscut busuioc, cel genovez, mai exista circa 150 de varietati.

Busuiocul dulce are un miros puternic, dulceag-înţepător, asemănător cu al cuişoarelor şi anasonului (anis). Gustul este uşor piperat şi acrişor în acelaşi timp. Alte varietăţi de busuioc, cele asiatice sau hibride, pot avea aromă diferită (lime, camfor, scorţişoară) şi mult mai intensă.

Studiile de specialitate au aratat ca uleiul volatil de busuioc, are proprietati antiseptice, bactericide, antiinflamatorii si cicatrizante.

Acest ulei contine:

Acidul cafeic sau cinarina - stimuleaza sistemul imunitar, are actiune anticancerigena si antiinflamatoare.

Cineola - imbunatateste circulatia sanguina, reduce inflamatiile si calmeaza durerea, fiind un bun remediu in cazul luxatiilor, echimozelor si al intinderilor musculare.

Acidul coumaric - puternic antioxidant ce reduce riscul aparitiei cancerului de stomac.

Alpha pinena - cu actiune antibacteriana.

Quercetina - actiuneaza ca un antioxidant si inhiba procesele inflamatorii.

Erutinul - cu proprietati antivirale, antimicrobiene, antiinflamatorii si antialergenice.

Tryptophanul – are efecte antidepresive si stimuleaza secretia de serotonina la nivel nervos central.