Aceasta povestioara te va ajuta sa reflectezi. Continua sa citesti, merita efortul.
Un prieten a deschis sertarul dulapului sotiei sale si a ridicat un pachet invelit in hartie de matase:
– Acesta, a spus, nu este un simplu pachet, e lenjerie.
A aruncat hartia de impachetat si a observat matasea rafinata si dantela.
– Ea a cumparat aceasta lenjerie prima data cand am fost la New York, acum 9 ani. Nu a folosit-o niciodata. A pastrat-o pentru o ocazie deosebita. Bine… cred ca aceasta este ocazia.
S-a apropiat de pat si a asezat lejeria langa celelalte haine pe care urma sa le duca la pompele funebre. Sotia lui tocmai murise…
Intorcandu-se spre mine imi spuse:
– Nu pastra nimic pentru o ocazie deosebita, fiecare zi traita este o ocazie deosebita.
Inca ma mai gandesc la aceste cuvinte… deja mi-au schimbat viata.
Acum citesc mai mult si fac curat mai putin. Ma asez pe terasa si admir privelistea fara sa observ buruienile gradinii. Petrec mai mult timp cu familia si prietenii si mai putin la serviciu.
Am inteles ca viata trebuie sa fie un cumul de experiente de care sa te bucuri, nu o lupta pentru a supravietui.
Nu mai pastrez nimic...
Folosesc paharele de cristal zilnic. Imi pun paltonul nou pentru a merge la cumparaturi, daca asa decid si asa am chef. Nu mai pastrez cel mai bun parfum pentru ocaziile speciale, ci il folosesc oricand am chef.
Frazele “Intr-o buna zi…” si “Una din zilele acestea…” incep sa dispara din vocabularul meu.
Daca ceva merita vazut, auzit sau facut, vreau sa vad, sa aud sau sa fac acum.
Nu sunt sigur ce ar fi facut sotia prietenului meu daca ar fi stiut ca nu va mai apuca ziua de maine, zi pe care noi toti o ignoram intr-o masura destul de mare.
Cred ca ar fi telefonat celor din familie si prietenilor apropiati. Poate ca si-ar fi sunat cativa din vechii prieteni pentru a-si cere scuze pentru eventuale suparari din trecut si sa se impace cu ei.
Aceste lucruri nefacute sunt cele care m-ar supara daca as sti ca am orele limitate.
As fi suparat ca nu mi-am vazut prieteni buni, pentru ca urma sa ii contactez “Intr-una din zilele astea…”.
Suparat ca nu am scris anumite scrisori pe care ma gandeam sa le scriu “Intr-o buna zi…”.
Suparat si trist pentru ca nu le spusesem fratilor si copiilor mei ce mult ii iubesc.
Acum incerc sa nu intarzii, sa nu retin si sa nu pastrez pentru mine nimic din ce, impartasit, ar aduce rasete si veselie vietilor noastre.
Si in fiecare zi imi spun ca este o zi deosebita, fiecare ora si fiecare minut sunt deosebite.