Osteopatia reprezintă o concepție anatomo-fiziologică unitară (holistică) de funcționare a organismului, bazată pe unitatea și dependența reciprocă dintre structură și funcție, pe forțele interioare de recuperare ale organismului care, sprijinite din exterior de un efort minim curativ, duc ulterior la o vindecare.
Osteopatia este o metodă modernă de diagnostic și tratament utilizată pentru depistarea tulburărilor patologice ale biomecanicii corpului, organelor și țesuturilor, cu tehnici manuale blânde și de mare rafinament.
Osteopatul acționează manual asupra structurilor craniului, coloanei, coastelor, bazinului, sacrului, articulațiilor, aparatului musculo-ligamentar și fascial, asupra organelor interne cu scopul de a îndepărta disfuncțiile identificate din respectivele structuri și a restabili mobilitatea lor.
Termenul ”osteopatie” este compus din două părți, “osteo” însemnând structură sau bază, provenind din limba greacă, iar “path” provenind din engleza veche însemnând drum, cale, direcție.
Osteopatia se ocupă de diagnosticul și tratamentul tulburărilor de mobilitate a țesuturilor, organelor și articulațiilor.
Se consideră că orice tulburare a mobilității sub formă de hipo/hipermobilitate în aparatul locomotor, sistemul craniosacral sau organele interne conduce la o disfuncție și în final la o boală (disfuncție somatică).
În articulații pot apărea blocaje, în fascii aderențe sau cicatrici, iar pe suprafețele alunecoase a organelor interne, hiperemia.
Osteopatia privește organismul ca un sistem întreg, unde totul este interdependent. Osteopatia îndepărtează nu numai manifestările unei boli, dar descoperă și înlătură eficient cauza acestei boli.
Aceasta este posibilă grație cunoașterii profunde a anatomiei, fiziologiei și biomecanicii corpului omenesc.