Bogăţia interioară. Aceasta presupune o atitudine pozitivă, respect de sine dezvoltat, linişte sufletească şi o spiritualitate puternică.
Bogăţia sănătăţii. Sănătatea este averea noastră. Nu are rost să avansăm în carieră dacă ne pierdem sănătatea.
Bogăţia familiei. Când ai o viaţă de familie fericită, ai şi rezultate mai bune pe plan profesional. Nu vom regreta la finalul vieţii faptul că ne-am pus familia pe primul plan. Este necesar să întreţinem relaţii profunde şi cu prietenii şi cei din jur (inclusiv mentori şi persoane pe care le considerăm modele).
Bogăţia profesională. Este incredibil de important să ne valorificăm întregul potenţial, oferind carierei tot ce avem mai bun. Ne aduce sentimentul de satisfacţie al lucrului bine făcut. Ne ajută să aducem o contribuţie în societate.
Bogăţia economică. Banii sunt importanţi. Nu cel mai important lucru din viaţă, totuşi, dar foarte importanţi, fiindcă ne fac viaţa mai uşoară şi mai plăcută.
Bogăţia aventurii. Pentru a ne simţi împliniţi, avem nevoie de o doză de mister în viaţă. Provocările sunt necesare pentru fericirea noastră. Suntem creativi, avem nevoie de noutate, aşadar simţim nevoia de a crea constant dacă dorim să simţim bucuria. Aventura (de la întâlnirea unor persoane noi până la vizitarea unor locuri necunoscute) este un element esenţial al bogăţiei autentice.
Bogăţia unei vieţi pline de sens. Probabil cea mai profundă nevoie a inimii noastre este aceea de a trăi pentru un ideal. Fiecare dintre noi aspiră să fie important, să conteze. Să ştie că lumea a devenit puţin mai bună, pentru că el a trăit pe pământ.